Imperiul Romanilor

In vestul Peninsulei Balcanice si pe tarmurile Marii Adriatice se instaleaza populatii inrudite din familia ilirilor, in vreme ce in Italia se raspandesc numeroase triburi de pastori si razboinici- oscii, umbrii, samnitii, latinii-, vorbind idiomuri inrudite, din care se va desprinde mai tarziu limba vorbita de locuitori tinutului Latium.Acest tinut, stapanit de latini, se afla in centrul Italiei, pe cursul fluviului Tibru.La nord de Latium, in secolul al VIII-lea i.Hr. , se intaleaza un puternic grup razboinic venit din Asia Mica, estrucii, care dezvolta acolo orase puternice si bogate si isi extind stapanirea pana departe spre sudul peninsulei. unde se aflau infloritoarele colonii grecesti.Din multe asezari latine, cetatea intemeiata la varsarea Tibrului, Roma, devine treptat crea mai puternica, izbutind ca, in secolele IV-III i.Hr. , sa cucereasca si sa domine tot centrul si sudul Italiei, din tinuturile estruce si pana la golful tarent. Romanii - cetatenii orasului Roma - devin treptat stapanii Italiei.



Imperiul Roman este termenul utilizat în mod convenţional pentru a descrie statul roman în secolele de după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Octavian (Caesar Augustus). Ultimul împărat din Italia a fost detronat în 476, dar pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a continuat să existe, deşi îşi micşora încet-încet teritoriul, până la dispariţia sa efectivă, în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul Franc şi Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană) şi din est (ţaratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar şi în perioada modernă.
Dupa ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, şi-a consolidat poziţia prin înfrângerea rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium, din anul 31 i.Hr., acesta va declanşa un amplu proces de restructurare a tuturor instituţiilor statului, fiind conştient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie şi că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a ştiut să câştige simpatia tuturor. Mai întâi, a desfiinţat armatele sale şi a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcţia de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, şi s-a oferit să renunţe şi la supremaţia militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei şi Siriei. Puţin mai târziu, Senatul i-a dat şi titlul de Augustus (cel venerat). Aceasta data (27 i.Hr.) este considerata in mod conventional ca fiind inceputul Imperiului Roman, desi numele de "Republica Romana" a fost folosit in mod oficial timp de inca cateva secole. Augustus va reusi sa mai acapereze si funcţia de tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voinţa sa şi să-i stabilească agenda. Infara de aceasta a inventat si nouă functie în 23 î.Hr., anume cea de împărat al Romei, aceasta functie era pe viata, si îi oferea controlul intregii armate romane. Totuşi, el folosea adesea titlul civil "Princeps", sau "Primul Cetăţean". La 19 august 14 d. Hr., Augustus va fi succedat de Tiberius (14-37), care era defapt fiul sotiei sale, Livia Drusilla dintr-o alta casatorie.
Imperiul, se va extinde in Britania in vremea imparatului Claudius (41-54), iar dupa o scurta criza in vremea imparatului Nero (54-68), imperiul isi va atinge maxima indindere in vremea imparatului Traian (98-117), care va cuceri Dacia, Mesopotamia, si parti din Arabia. Insa, imparatul Hadrian (117-138), va decide sa abandoneze Mesopotamia, si partile Daciei de est (care fusesera incluse in provincia Moesia Inferior).
Dupa aceasta va urma o perioada de pace, cu exceptia unor conflicte militare din vremea imparatului Marcus Aurelius (161-180). In anul 212, Imparatul Caracalla (211-217), va oferi cetatenia romana tuturor oamenilor liberi din imperiu. Insa, secolul III va fi dominat de o anarhie militara, in urma careia legiunile isi proclamau comandanti ca imparati, si au avut loc foarte multe razboaie civile. In aceasta perioada, imparatul Aurelian (270-275), care a avut meritul sa restaureze integritate imperiului (deoarece in urma conflictelor civile se formase un imperiul Galo-roman si unul Palmyrean), a decis sa abandoneze in 271 provincia Dacia. Criza secolului III, se considera ca a luat sfarsit cu Diocletian (284-306). Acesta va initia o serie de reforme care vor schimba fata imperiului. Cu el se considera, ca incepe perioada dominatului (marcand sfarsitul perioadei principatului, care incepuse cu Augustus), imparatul devenind in mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administratia in mai multe prefecturi si diocese, si va imparti imperiul (in 286), el luand rasaritul (linia de impartire fiind intre Italia si Dalmatia), avand capitala la Nicomedia. Va instaura si Tetrarhia, in urma careia, imperiul va fi condus de 2 augusti si 2 cezari, cate un august si un cezar pentru fiecare parte (apus si rasarit). In urma unor razboaie civile imparatul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul. In 313, el va da un edict de toleranta religioasa, la Mediolanum, in urma caruia Creştinismul va deveni o religie favorizata (pana atunci fusese persectuata de foarte multe ori, in special in vremea lui Diocletian), iar in 325 la Niceea, s-a tinut primul sinod ecumenic, la care arianismul a fost recunoscut ca erezie (desi se pare ca la acea vreme, Constantin ii favoriza mai mult pe arianisti). In 330 el va infiinta de asemenea o noua capitala, pe locul vechiului oras Bizanţ, aceasta capitala va avea initial numele oficial "Roma Secunda" (a doua Roma), mai tarziu va deveni "Roma Nova" (Noua Roma), insa orasul va deveni cunoscut popular cu numele de "Constantinopol" (orasul lui Constantin). In 332, Constantin va duce o campanie contra vizigotilor la nord de Dunare, restaurand pentru o vreme niste parti fosta provincie Dacia. In 337, Imperiul va fi impartit intre fii lui Constantin I, Constants I (337-350), care va lua Italia si Illyricum (includea atunci, si Moesia de vest, Macedonia si Grecia), Constantin II (337-340) care va lua restul provincilor occidentale, iar Constantius II (337-361) care va lua orientul si in cele din urma intreg imperiul. In 364, imperiul a fost iar impartit de Valentinian I (364-375) care a luat occidentul (care includea si Illyricum) si a dat orientul fratelui sau Valens (364-378). In vremea lui Valens, vizigotii fiind atacati de huni, vor cere azil in imperiu, insa in cele din urma, datorita conditilor grele in care erau tratatii se vor revolta, contra romanilor, invingandu-i in 378 la batalia de la Adrianopol. Ultimul imparat care va conduce o scurta vreme intreg imperiul, va fi Theodosius I (379-395), numai din anul 394. (acesta va proclama Crestinismul ortodox ca religie oficiala in 380, iar in 381, va fi tinut la Noua Roma, al doilea sinod ecumenic). In 395, imperiul va fi imparit fiilor lui Theodosius, Arcadius (395-408) in rasarit, iar Honorius (395-423) in apus (in cazul acesta, Illyricum a fost partitionat partii de rasarit, dar fara Dalmatia).

The Gizeh's Piramides and Karnak's Temple

Suburbiile invalmasite ale orasului Cairo nu constituie un inceput prea promitator pentru o calatorie in timp cu 4500 de ani in urma, catre singura dintre cele 7 minuni ale lumii antice care a mai ramas in picioare.Totusi, cum cladirile moderne se termina brusc si rasar intinderile vaste de desert ale platoului Gizeh, siluetele piramidelor inaltandu-se maiestuos la orizont sunt o priveliste cu adevarat minunata.
Din departare, cand fatadele lor in unghiuri ascutite par in lumina soarelui divizate in suprafete poleite si intunecate, ele arata ca enorme diamante pe jumatete ingropate in nisipurile desertului. La Gizeh se afla 3 piramide, toate construite de faraoni ai celei de-a opta Dinastii, in timpul perioadei cunoscute sub numele de Vechiul Regat.
Cea mai mare si mai veche este Marea Piramida, care se ridica pana la 147 m si a fost construita pentru faraonul Kheops.La sud se afla piramida fiului si succesorului sau Khefren, care desi este mai mica decat Marea Piramida, se ridica mai sus, caci a fost contruita pe un teren inaltat.
Cea de-a treia, considerabil mai mica decat celelalte doua, a fost construita de faraonul Mikerinos, probabil un frate al lui Khefren. Impreuna ele formeaza cel mai mare ansamblu de constructii de piatra din lume si constituie un simbol al Egiptului antic si al regilor-zei-faraoni.
Piramidele sunt locuri de veci, morminte gigantice construite pentru ca regele sa poata calatori spre lumea de dincolo si sa se bucure de viata de apoi.

De asemenea mai puteti vizita si maiestuosul Templu de la Karnak.

Cand, aflat in incinta Marii Sali a coloanelor din templul lui Amon de la Karnak, pe malul estic al Nilului, privesti in sus, te simti ca un liliputan in tara lui Gulliver. Coloanele uriase rasar ca niste sequoia pietrificati, capitelurile lor fiind destul de mari pentru a cuprinde 100 de oameni sau chiar mai multi, stransi unul intr-altul. In alte parti ale salii, coloanele inalte peste 13 m creaza nenumarate jocuri de lumina, care traverseaza aceasta padure deasa din piatra. Cea mai mare cladire cu destinatie religioasa construita vreodata, templul era destinat preamaririi lui Amon “regele zeilor” si trebuia sa-i faca pe muritori sa se simta insignifianti in prezenta sa.
Karnak este numele egiptean modern al complexului de temple aflat in inima Tebei, fosta capitala a Egiptului antic, numita de egipteni in vechime Ipet-isut “cel mai ales dintre locuri”. Orasul a devenit un centru important in timpul Regatului Mijlociu, iar cultul zeului local Amon, initial zeu al vantului, a inceput sa ia amploare.



In timpul Regatului Nou, cand nobilii tebani ajung la putere, orasul devine o mare capitala imperiala. Amon, cunoscut si sub numele de Amon-Ra dupa ce a fost identificat cu zeul soare, a devenit cel mai puternic zeu egiptean, iar templul sau era cel mai maret din tara. Templul era folosit si ca principala trezorerie, caci faraonul ii dedica prada din campaniile victorioase purtate in afara tarii. Tributul platit de provinciile straine si taxele ajungeau tot aici, astfel incat templul a devenit cea mai importanta institutie in Egipt.
In acest fel, templul avea un rol important in viata sociala, economica si administrativa a tarii. Detinea domenii importante, avea un mare numar de angajati-administratori, scribi, mestesugari, fermieri si gradinari, precum si clerici, muzicieni si cantareti. In timpul domniei lui Ramses al III-lea (1187-1156 i.Hr.) templul controla cel putin 7% din populatie, avea 81 de mii de sclavi, 421 de mii de vite, 433 de gradini, 46 de terenuri de constructie si 83 de ambarcatiuni.



Incepand cu perioada Regatului Nou fiecare faraon a construit, daramat, modificat si adaugat la structura originala a templului; acesta este acum o uimitoare aglomerare de intrari, piloni, curti interioare, sali, coloane, obeliscuri si statui. In general, faraonii au extins ulterior templul spre vest, in directia Nilului. Astfel, prima intrare de care trece vizitatorul este ultima construita. Trecerea pe sub intrari si prin curtile interioare inspre sanctuar inseamna o intoarcere in timp prin epoci ale istoriei egiptene.






Desi adesea Karnak este asociat doar cu templul lui Amon, exista inca doua constructii distincte, care fac si ele parte din complex. Acestea sunt dedicate sotiei lui Amon, zeita Mut si zeului Montu, initial zeul local al orasului. Insa templul lui Amon este cel mai bine pastrat si cel mai mare, avand o suprafata ce ar putea cuprinde 10 catedrale.
La primul pilon se ajunge pe o alee strajuita de sfincsi, creaturi hibride cu trup de leu si cap de berbec. Pilonul de culoarea nisipului, cu doua turnuri austere se iveste inainte, semanand cu intrarea intr-un castel feudal. Cu siguranta la acest lucru s-au gandit egiptenii din epoca moderna cand au numit ruinele de la Karnak “fortareata”. Primul pilon, unul din cei sase care conduc la sanctuar- simbolizand sacrul suprem- arunca temporar o umbra atunci cand lumina soarelui inunda curtea interioara. De aici, al doilea pilon precedat de statui uriase reprezentandu-l pe Ramses al II-lea (1279-1213 i.Hr.) anunta intrarea in marea sala a coloanelor. Aceasta este denumita oficial Sala Hipostil si a fost construita de faraonul Secti I si de Ramses al II-lea, succesorul sau. Ea acopera o suprafata de 20 m patrati si pe vremuri avea avea un acoperis sustinut de 124 de coloane dispuse pe 16 randuri.



Capitelurile sculptate stilizat in chip de boboci de lotus si inflorescente de papirus stilizate, creeaza impresia de vegetatie luxurianta, plina de simbolism pentru egiptenii din antichitate. Ea le amintea de insula primordiala, punctul de pornire din mitul egiptean al creatiei.
Dincolo de Sala Hipostili se inalta cel de-al treilea pilon care, spune o inscriptie, avea odata o usa din aur incrustata cu lapis-lazuri si alte pietre pretioase. Aleea principala se continua printre pilonii al patrulea si al cincilea, spre locul unde se afla initial sanctuarul, construit de Tutmes I. Cel care se vede astazi a fost construit de Filip Arrhidacus, frate vitreg cu Alexandru cel Mare care a cucerit Egiptul in anul 332 i.Hr. Sanctuarul era cel mai venerat loc si constituia punctul central al serviciului divin.



In ciuda supradimensionarii, a ingramadelii de ruine si a invaziei turistilor, Karnak isi pastreaza inca atmosfera sacra, in special in momentele de liniste, cand imaginatia reinvie ritualurile sacre ce se desfasurau in sanctuar sau in lumea crepusculara a Salii Hipostil. La Karnak egiptenii au creat inainte de toate o constructie pe masura “regelui zeilor” .

Material creat de: Iovan Miruna, Juganaru Alexandra, Durlea Catalina, Manceanu Roxana, Balaci Georgiana, Stana Valentina

Mai multe despre Egipt

The Ancient Egipt

Bine ati venit in lumea Egiptului Antic.

Din cate stim este situat dea lungul Nilului.Egiptul Antic este cea mai veche civilizatie de pe pamant.Ei sunt speciali prin arta,istorie,credinta,modul de viata si sigur prin mumificare.Nu numai arta egipteană şi monumentele colosale au atras prin frumuseţea tainică şi prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi şi pe romani ca şi pe noi cei de azi ; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înţelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

Istoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă longevitate întinzându-se pe mai bine de trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducera faraonilor, regi şi singuri intermediari între oameni şi zei, garant al ordinii atât externe (invadatori) cât şi interne (tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr., regele Menes a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.Istoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă longevitate întinzându-se pe mai bine de trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducera faraonilor, regi şi singuri intermediari între oameni şi zei, garant al ordinii atât externe (invadatori) cât ş i interne (tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr., regele Menes a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.

Insa!


Turismul este foarte bine dezvoltat, in fiecare an inregistrandu -
se mii de turisti.

Egiptul inseamna mai mult decat Piramid ele si monumentele,

se practica "scuba diving" in Marea Rosie, sunt cluburi si baruri la moda pentru distractiile de noapte, hoteluri si restaurante foarte luxoase, iar truisti raman placut impresionati dupa o vizita in Egipt.

Intre lunile Junie si August temperaturile sunt foarte ridicate, peste 40 de grade. Cele mai bune perioade in care poti vizita Egiptul sunt intre lunile Martie - Mai si Septembrie - Noiembrie.
Egiptul,nou sau vechi este renumit pentru arhitectura sa ciudat de frumoasa,a templelor,a piramidelor si a sfinxului.

Lumea Piramidelor



Egiptenii antici au fost nişte arhitecţi deosebiţi, având în vedere
că în Egipt se află, astăzi, cel mai mare monument de piatră de
pe Terra, şi singura minune a lumii antice păstrate până azi,
Piramida lui Kheops.



Studiile au relevat modul de construire: pe măsură
ce piramida se înălţa, în jurul ei, muncitorii făceau o rampă, pe care ridicau blocurile
de piatră pe nişte sănii de lemn. În felul acesta, ei puneau bloc după bloc, până ce piramida era terminată,apoi rampa era înlăturată,lăsând piramida singură, în toată splendoarea ei.


Azi, în Egipt, doar puţine piramide mai sunt întregi, din păcate.
Credinţele vechilor egipteni: aceştia credeau că cel mort se va duce în Lumea de Dincolo, unde îl aşteptă fericirea şi o viaţă mult mai bună decât cea pe care a avut-o pe pământ.

De aceea, oamenii trebuiau să îşi păstreze corpul pentru Lumea de Dincolo.

Aceasta a dus la procesul de mumificare, prin care fiecare corp era îmbălsămat şi apoi îmbrăcat în feşe fine, după care era împodobit cu ce avea mortul mai de preţ:bijuterii, obiecte care
pot demonstra că a avut pe pământ o viaţă glorioasă, precum şi alte lucruri despre care se credea ca îi pot oferi o viaţa confortabilă în Lumea de Dincolo.

Scopul

Mitologia egiptenilor antici era vastă. Cel mai puternic zeu era Ra,

zeul soare.

Egiptenii credeau că forma pe care o are piramida imită razele

solare spre pământ.Tocmai de aceea, unii regi erau înmormântaţi chiar în piramide, deoarece se credea că acesta ajută la trecerea conducătorului de pe lumea aceasta, pe lumea cealaltă, unde avea viaţă veşnică

Secretul

piramidelor

Egiptenii aveau puternice cunoştinţe astronomice.

S-a descoperit că toate piramidele de pe platoul
Giza sunt aranjate exact ca o oglindă pe Pământ
a constelaţiei Orion.
Egiptenii credeau că acolo este casa lui Osiris,
zeul morţilor şi al lumii de dincolo.

Zeii


Primul loc intre zeii egipteni il ocupau zeii solari.
Cel mai vechi si mai cunoscut zeu solar era Ra, adorat in special la Heliopolis.
Acest zeu, credeau egiptenii, se plimba cu
barca pe oceanul cerului intr-o nesfarsita calatorie cereasca, insotit de suita zeilor, a zeitelor si a sufletelor celor morti.
Calatoria sa de la rasarit la apus era socotita ca plina de peripetii si lupte totdeauna victorioase impotriva puterilor intunericului, reprezentate
uneori printr-un sarpe






Tot un zeu solar era si Horus, unul dintre cei mai populari zei ai vechiului Egipt. Fiind pus in legatura cu Ra, zeul principal al soarelui, a fost considerat ca sufletul sau copilul acestuia si luptand ca si Ra impotriva puterilor intunericului. Era reprezentat cu cap de uliu. Grecii au facut din Horus un zeu al tacerii, din pricina gresitei interpretari date de ei reprezentarii egiptene a lui Horus ca un copil care duce degetul la gura.

Un alt zeu solar era Turn, reprezentat totdeauna sub forma omeneasca.

Cu vremea, aceste trei personificari ale soarelui Ra, Horus si Turn, au primit semnificatii deosebite din partea teologiei egiptene, Horus simbolizand soarele rasarind, Ra soarele la amiaza si Turn soarele apunand.

Un alt zeu principal al egiptenilor, adorat in special la Memfis, era Ptah. Acesta a fost la inceput un zeu al pamantului. Apoi a fost asociat cu alti zei ai mortii, luand forma unui om mumificat. Forma sa vie era reprezentata prin faimosul taur Apis.

In credinta populara egipteana si in doctrinele privitoare la morti, ocupa un loc foarte important Osiris, marele si puternicul prieten al mortilor, reprezentat printr-un om infasurat in panglicile mumiei. Legenda perechii divine Osiris si Isis ne-a fost transmisa de Plutarh si confirmata de textele egiptene. Aceasta legenda, foarte populara in Egiptul antic, arata pe Osiris ca fiu al cerului si al pamantului. El era rege al Egiptului, intreprinzand o mare opera civilizatoare si invatand pe oameni practicarea binelui si a virtutii. Seth, fratele sau, gelos pe popularitatea acestuia, l-a ademenit la un banchet sa intre intr-o lada, pe care inchizand -o a dus-o si a aruncat-o in mare. Isis, indurerata, si-a cautat sotul pana cand l-a gasit in sfarsit, dus de apa in orasul fenician Byblos.
Aducandu-l inapoi si lipsind un moment de acasa, Seth da peste lada cu cadavrul

lui Osiris, taie cadavrul in bucati si le risipeste in delta Nilului. Isis cauta indurerata aceste bucati, le aduna si, cu ajutorul zeului Anubis, imbalsameaza pe Osiris si-i da o noua viata, divina. Acum Osiris devine stapan si judecator al mortilor. Horus, fiul lui Osiris si al Isidei,

animat de dragoste filiala, isi razbuna tatal,

izbutind sa detroneze pe Seth si sa ia el tronul Egiptului.

Seth, personajul care intruchipeaza ideea de rau in acest mit si caruia grecii ii vor spune Typhon, va fi fost probabil la origine un zeu al pamantului, un demon al desertului

nisipos si sterp. Era reprezentat ca un animal hidos, cu urechi mari si cu coada despicata, sau sub forma unui om cu capul acestui animal.

În mitologia egipteana, Isis este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ. Soţia şi sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, Isis este una din principalele divinităţi venerate de vechii egipteni. Ea aparţine Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca Elenistica a devenit protectoarea marinarilor.

Numele ei s-ar putea traduce prin

"Regina tronului", ea fiind chiar o

personificare a tronului faraonului

şi a puterii regale. Cu toate acestea,

hieroglifia ei însemna la început

"muritoare" şi e posibil ca zeiţa să fie o

sinteză a mai multor regine egiptene deificate.

În perioada egipteană târzie, Isis devine o divinitate dominantă în Egipt. Cultul său asimilează şi câteva elemente din mitologia greaca şi mesopotamica, iar zeiţa este identificată cu Afrodita şi Astarte, două divinităţi ale iubirii. Ea ajunge să fie venerată din Nubia până oraşele maritime din Marea Mediteraneana.

Mumificare

Primul pas în procesul de mumificare era îndepartarea organelor interne, printr-o incizie efectuata în partea laterala a corpului. Inima, considerata tronul inteligentei si forta vietii, era lasata la locul sau, dar creierul era scos prin nas, cu un cârlig special, si aruncat.

Restul organelor erau pastrate în vase canopice.

Cadavrul era împachetat, acoperit cu carbonat de sodiu cristalizat (un tip de sare) si lasat sa se deshidrateze timp de 40 zile.

Corpul era apoi înfasurat în bandaje îmbibate în rasina, carbonat de sodiu si uleiuri aromate, iar

toate orificiile corpului erau astupate.

În final, corpul era acoperit cu rasini si bandajat înca o data, iar preotii plasau diferite amulete între straturile de bandaje.

Întregul proces, însotit de rugaciuni si descântece elaborate, dura aproximativ 70 zile, însa corpurile astfel prelucrate s-au conservat perfect timp de mii de ani.

Mumiile regilor si ai zeilor erau asezate in sarcofage

din aur masiv.