Imperiul Romanilor

In vestul Peninsulei Balcanice si pe tarmurile Marii Adriatice se instaleaza populatii inrudite din familia ilirilor, in vreme ce in Italia se raspandesc numeroase triburi de pastori si razboinici- oscii, umbrii, samnitii, latinii-, vorbind idiomuri inrudite, din care se va desprinde mai tarziu limba vorbita de locuitori tinutului Latium.Acest tinut, stapanit de latini, se afla in centrul Italiei, pe cursul fluviului Tibru.La nord de Latium, in secolul al VIII-lea i.Hr. , se intaleaza un puternic grup razboinic venit din Asia Mica, estrucii, care dezvolta acolo orase puternice si bogate si isi extind stapanirea pana departe spre sudul peninsulei. unde se aflau infloritoarele colonii grecesti.Din multe asezari latine, cetatea intemeiata la varsarea Tibrului, Roma, devine treptat crea mai puternica, izbutind ca, in secolele IV-III i.Hr. , sa cucereasca si sa domine tot centrul si sudul Italiei, din tinuturile estruce si pana la golful tarent. Romanii - cetatenii orasului Roma - devin treptat stapanii Italiei.



Imperiul Roman este termenul utilizat în mod convenţional pentru a descrie statul roman în secolele de după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Octavian (Caesar Augustus). Ultimul împărat din Italia a fost detronat în 476, dar pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a continuat să existe, deşi îşi micşora încet-încet teritoriul, până la dispariţia sa efectivă, în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul Franc şi Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană) şi din est (ţaratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar şi în perioada modernă.
Dupa ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, şi-a consolidat poziţia prin înfrângerea rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium, din anul 31 i.Hr., acesta va declanşa un amplu proces de restructurare a tuturor instituţiilor statului, fiind conştient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie şi că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a ştiut să câştige simpatia tuturor. Mai întâi, a desfiinţat armatele sale şi a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcţia de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, şi s-a oferit să renunţe şi la supremaţia militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei şi Siriei. Puţin mai târziu, Senatul i-a dat şi titlul de Augustus (cel venerat). Aceasta data (27 i.Hr.) este considerata in mod conventional ca fiind inceputul Imperiului Roman, desi numele de "Republica Romana" a fost folosit in mod oficial timp de inca cateva secole. Augustus va reusi sa mai acapereze si funcţia de tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voinţa sa şi să-i stabilească agenda. Infara de aceasta a inventat si nouă functie în 23 î.Hr., anume cea de împărat al Romei, aceasta functie era pe viata, si îi oferea controlul intregii armate romane. Totuşi, el folosea adesea titlul civil "Princeps", sau "Primul Cetăţean". La 19 august 14 d. Hr., Augustus va fi succedat de Tiberius (14-37), care era defapt fiul sotiei sale, Livia Drusilla dintr-o alta casatorie.
Imperiul, se va extinde in Britania in vremea imparatului Claudius (41-54), iar dupa o scurta criza in vremea imparatului Nero (54-68), imperiul isi va atinge maxima indindere in vremea imparatului Traian (98-117), care va cuceri Dacia, Mesopotamia, si parti din Arabia. Insa, imparatul Hadrian (117-138), va decide sa abandoneze Mesopotamia, si partile Daciei de est (care fusesera incluse in provincia Moesia Inferior).
Dupa aceasta va urma o perioada de pace, cu exceptia unor conflicte militare din vremea imparatului Marcus Aurelius (161-180). In anul 212, Imparatul Caracalla (211-217), va oferi cetatenia romana tuturor oamenilor liberi din imperiu. Insa, secolul III va fi dominat de o anarhie militara, in urma careia legiunile isi proclamau comandanti ca imparati, si au avut loc foarte multe razboaie civile. In aceasta perioada, imparatul Aurelian (270-275), care a avut meritul sa restaureze integritate imperiului (deoarece in urma conflictelor civile se formase un imperiul Galo-roman si unul Palmyrean), a decis sa abandoneze in 271 provincia Dacia. Criza secolului III, se considera ca a luat sfarsit cu Diocletian (284-306). Acesta va initia o serie de reforme care vor schimba fata imperiului. Cu el se considera, ca incepe perioada dominatului (marcand sfarsitul perioadei principatului, care incepuse cu Augustus), imparatul devenind in mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administratia in mai multe prefecturi si diocese, si va imparti imperiul (in 286), el luand rasaritul (linia de impartire fiind intre Italia si Dalmatia), avand capitala la Nicomedia. Va instaura si Tetrarhia, in urma careia, imperiul va fi condus de 2 augusti si 2 cezari, cate un august si un cezar pentru fiecare parte (apus si rasarit). In urma unor razboaie civile imparatul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul. In 313, el va da un edict de toleranta religioasa, la Mediolanum, in urma caruia Creştinismul va deveni o religie favorizata (pana atunci fusese persectuata de foarte multe ori, in special in vremea lui Diocletian), iar in 325 la Niceea, s-a tinut primul sinod ecumenic, la care arianismul a fost recunoscut ca erezie (desi se pare ca la acea vreme, Constantin ii favoriza mai mult pe arianisti). In 330 el va infiinta de asemenea o noua capitala, pe locul vechiului oras Bizanţ, aceasta capitala va avea initial numele oficial "Roma Secunda" (a doua Roma), mai tarziu va deveni "Roma Nova" (Noua Roma), insa orasul va deveni cunoscut popular cu numele de "Constantinopol" (orasul lui Constantin). In 332, Constantin va duce o campanie contra vizigotilor la nord de Dunare, restaurand pentru o vreme niste parti fosta provincie Dacia. In 337, Imperiul va fi impartit intre fii lui Constantin I, Constants I (337-350), care va lua Italia si Illyricum (includea atunci, si Moesia de vest, Macedonia si Grecia), Constantin II (337-340) care va lua restul provincilor occidentale, iar Constantius II (337-361) care va lua orientul si in cele din urma intreg imperiul. In 364, imperiul a fost iar impartit de Valentinian I (364-375) care a luat occidentul (care includea si Illyricum) si a dat orientul fratelui sau Valens (364-378). In vremea lui Valens, vizigotii fiind atacati de huni, vor cere azil in imperiu, insa in cele din urma, datorita conditilor grele in care erau tratatii se vor revolta, contra romanilor, invingandu-i in 378 la batalia de la Adrianopol. Ultimul imparat care va conduce o scurta vreme intreg imperiul, va fi Theodosius I (379-395), numai din anul 394. (acesta va proclama Crestinismul ortodox ca religie oficiala in 380, iar in 381, va fi tinut la Noua Roma, al doilea sinod ecumenic). In 395, imperiul va fi imparit fiilor lui Theodosius, Arcadius (395-408) in rasarit, iar Honorius (395-423) in apus (in cazul acesta, Illyricum a fost partitionat partii de rasarit, dar fara Dalmatia).